Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...
Postări
2 comentarii:
cam multa tristete, ce-i cu tine ?!
am trait si eu un astfel de moment si recunosc sincer ca pe mine m-a salvat Dumnezeu printr-un om, pe care il consider "un inger"
...cat despre trenuri m-am simtit singura si pustiita sufleteste si cand am plecat dintr-o gara si mai ales,cand am lasat in urma alte trenuri...viata e scurta si dincolo de toate, merita traita cat mai frumos.Hai sa ne bucuram.Sunt multe griji, framantari, neimpliniri, neajunsuri, dar sunt si multe lucruri de care de cele mai multe ori nu ne bucuram pe deplin.Fruntea sus si daruieste inimii tale un suras. Cu siguranta , ca te va rasplati:)
Poate ca tristetea trebuie conservata pentru a trage invataminte de pe urma ei, si a contura bucuria in viitor!
Sa va bucurati de orice lucru marunt din jurul vostru!
Numai bine!
Trimiteți un comentariu